GALERIE FOTO. Vedetele în miniatură, la Oscar 2013

Publicat: 28/02/2013, 21:37
Actualizat: 31/07/2014, 15:19

O artistă din New York a recreat momentele de la gala Oscar 2013, punând copii cu vârste între trei și șase ani să îmbrace ținute asemănătoare celor purtate de vedete pe covorul roșu, relatează Daily Mail.

Printre vedetele imitate se numără și prima doamnă a SUA, Michelle Obama, interpretată chiar de fiica artistei, Adele, Zoe Saldana și Jennifer Lawrence, câștigătoarea premiului Oscar pentru cea mai bună actriță, grație rolului din „Silver Linings Playbook”. Până și fundalul a fost amenajat astfel încât să pară rupt din gala Oscar 2013, existând chiar și covorul roșu și postere speciale.

Proiectul ToddleWood există totuși din 2008, din dorința artistei Messeroux de a transforma copiii în celebrități, prin intermediul fotogafiei. „Este esențial ca acești copii să semene cu o vedetă. Însă pe lângă asta, copiii trebuie să aibă și ceva personal. Pentru ei ședința foto e ca o sesiune de joacă cu domnișoara Tricia!”, a explicat artista.

Până în prezent, Tricia Messeroux a făcut astfel shooting-uri pentru premiile Grammy, Globurile de Aur.

VEZI MAI MULTE FOTOGRAFII AICI

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
Ce au pățit acești constănțeni, după ce au trecut granița cu Bulgaria ca să-și cumpere...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Sindy și Vlădaia, eliminate de la Insula de 1 milion! Strategia care le-a trimis direct...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
Obligatoriu pentru toți șoferii cu MAȘINI DIESEL. Verificarea se face la intervale regulate
Crimă la Hollywood. Actor celebru, împușcat în cursul unui jaf
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
A reuşit ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci. Momentul care a marcat...
×